Сонет 7. Уильям Шекспир - Адела Василой

Когда восход румянец свой явит,
И выглянет божественное око,
Всяк смертный свет его благословит
Отдав дань уважения востоку.

Как юноша, Аполло шёл в зенит
Легко и просто, взоры восхищая,
Он ловок, полон сил и даровит,
Сияет колесница золотая!

Но вот он на вершине, он устал,
И колесница еле-еле катит.
А интерес к нему тотчас пропал,
И  он совсем один... и на закате...

Оставь наследника - вот мой совет,
Он завтра встретит за тебя рассвет!

 
Sonnet 7 by William Shakespeare

Lo in the orient when the gracious light
Lifts up his burning head, each under eye
Doth homage to his new-appearing sight,
Serving with looks his sacred majesty;
And having climbed the steep-up heavenly hill,
Resembling strong youth in his middle age,
Yet mortal looks adore his beauty still,
Attending on his golden pilgrimage:
But when from highmost pitch, with weary car,
Like feeble age he reeleth from the day,
The eyes (fore duteous) now converted are
From his low tract and look another way:
So thou, thyself outgoing in thy noon,
Unlooked on diest unless thou get a son.


Рецензии
Sonetul 7. William Shakespeare - переводчик Гугла

Când răsăritul își arată roșeața,
Și ochiul divin va privi afară,
Fiecare lumină muritoare îl va binecuvânta
Plătind omagiu estului.

De tânăr, Apollo a ajuns la apogeu
Ușor și simplu, încântând ochii,
Este abil, plin de putere și talentat,
Carul de aur strălucește!

Dar iată-l în vârf, este obosit,
Și carul abia se rostogolește.
Și interesul pentru el a dispărut imediat,
Și e singur... și la apus...

Lasă un moștenitor - acesta este sfatul meu,
El va întâlni zorii pentru tine mâine!

Адела Василой   09.02.2024 06:52     Заявить о нарушении
На это произведение написано 6 рецензий, здесь отображается последняя, остальные - в полном списке.