Сонет 1. Уильям Шекспир - Адела Василой

Sonetul 1 de William Shakespeare - Adela Vasiloi
.
Făpturi frumoase, vă dorim mereu,
Ca roza frumuseții, veșnic vie -
Chiar dac-ar trebui să mor și eu -
lafel de fragedă-n urmași să fie!
.
Dar tu, constrâns de ochii tăi lucizi,
Hrănești lumina-ți proprie din tine,
Si foamete provoci în tempi rapizi,
Acolo unde e belșug de pâine!
.
Tu însuți - cel mai crud dușman al tău,
Tu, care ești acum podoaba lumii,
N-ai frică de al vremii aprig hău,
Ca zeia, care s-a născut din spume.
.
Ci lasă un urmaș, căci vei muri
Si nime-n urma ta nu va veni.
.
.
Sonnet 1 by William Shakespeare

From fairest creatures we desire increase,
That thereby beauty's rose might never die,
But as the riper should by time decease,
His tender heir might bear his memory:
But thou, contracted to thine own bright eyes,
Feed'st thy light's flame with self-substantial fuel,
Making a famine where abundance lies,
Thyself thy foe, to thy sweet self too cruel.
Thou that art now the world's fresh ornament
And only herald to the gaudy spring,
Within thine own bud buriest thy content,
And, tender churl, mak'st waste in niggarding:
Pity the world, or else this glutton be,
To eat the world's due, by the grave and thee.
.
.
Sonetul 2 de William Shakespeare - Adela Vasiloi

Când patruzeci de ierni adânci tranșee
Îți vor săpa pe frunte și-n obraz,
Iar chipul tău admirator de zeie
Se ofilește fără de răgaz,

Vei fi-ntrebat: ”Ci unde-i frumusețea,
Podoaba zilelor de bun augur?”
Ar fi greșit să spui, că tinerețea
Te-a părăsit, lăsându-te mahmur!

Cu cât mai bine e să zici: ”Acesta
E fiul meu frumos, iar chipul său
Privindu-l, zice inima, că este
Moștenitorul și urmașul meu!”

Și sângele îți va-călzi cândva
Ideia, că e zămislirea ta!
.
.
Sonnet 2 by William Shakespeare
.
When forty winters shall beseige thy brow,
And dig deep trenches in thy beauty's field,
Thy youth's proud livery, so gazed on now,
Will be a tatter'd weed, of small worth held:
.
Then being ask'd where all thy beauty lies,
Where all the treasure of thy lusty days,
To say, within thine own deep-sunken eyes,
Were an all-eating shame and thriftless praise.
.
How much more praise deserved thy beauty's use,
If thou couldst answer "This fair child of mine
Shall sum my count and make my old excuse,"
Proving his beauty by succession thine!
.
This were to be new made when thou art old,
And see thy blood warm when thou feel'st it cold.
.
.
Sonetul 3 de Уильям Шекспир - Адела Василой
.
Privindu-ți chipul în oglindă, spune:
”Mai pot crea modelul lui perfect -
Cât timp frumsețea încă nu apune,
Cât sunt încă-n putere și în drept”...
.
E binecuvântată orice mamă,
Ce ar dori să-ți nască un urmaș,
Iar tu de neamul tău mai ține seamă,
Nu doar de egoismul tău trufaș.
.
Acum tu ești oglinda mamei, care
Îi amintește un april de vis...
Și ție-ți va ieși cândva în cale
Feciorul tău, frumos, precum Pariș.
.
Dar dacă un urmaș nu-ți va rămâne,
Mori singur, trist, și chipul tău cu tine.
.
.
Sonnet 3 by William Shakespeare
.
Look in thy glass* and tell the face thou viewest,
Now is the time that face should form another,
Whose fresh repair if now thou not renewest,
Thou dost beguile the world, unbless some mother**.
For where is she so fair whose uneared womb
Disdains the tillage of thy husbandry?
Or who is he so fond*** will be the tomb
Of his self-love to stop posterity?
Thou art thy mother's glass, and she in thee
Calls back the lovely April of her prime;
So thou through windows of thine age shalt see,
Despite of wrinkles, this thy golden time.
But if thou live rememb'red not to be,
Die single, and thine image dies with thee.
.
.
Sonetul 4 de William Shakespeare - Адела Василой
.
Natura dă comori cu-mprumut,
Deci nu-ți toca averea fără treabă,
Talent nefolosit - talent pierdut...
Ci pune-l să lucreze, fără grabă.
.
Nu arunca comorile în vânt,
Căci trebuie lăsate moștenire,
De ce atunci, drăguțule varmint,
Le neglijezi cu-atâta îndârjire?
.
Тu ești un cămătar fără profit,
Comerciant ce n-are chef să vândă...
Cum prezenta-vei sorții audit,
Când creditorii stau la uși de pândă?
.
Cu frumusețea ștearsă-ntr-un sicriu
Vei fi îngropat, ca un moșneag chefliu!
.
.
Sonnet 4 by William Shakespeare
.
Unthrifty loveliness, why dost thou spend
Upon thyself thy beauty's legacy?
Nature's bequest gives nothing, but doth lend,
And being frank she lends to those are free:
Then, beauteous niggard, why dost thou abuse
The bounteous largess given thee to give?
Profitless usurer, why dost thou use
So great a sum of sums, yet canst not live?
For having traffic with thyself alone,
Thou of thyself thy sweet self dost deceive:
Then how, when Nature calls thee to be gone,
What cceptable audit canst thou leave?
Thy unused beauty must be tombed with thee,
Which usd lives th'executor to be.
.
.
Sonetul 5 de William Shakespeare - Adela Vasiloi
.
O, Zeu al timpului, muncești în pripă,
Cu capodopere ne furi privirea,
Dar să le admirăm - ne dai o clipă,
Și le distrugi, ieșindu-ți brusc din fire.
.
Privind ]n jurul tău cu-n fel de greață,
Dai ghes minutelor - zăpezi să cearnă,
Și tot, ce înflorea mai ieri - îngheață,
Iar blânda vară se trandformă-n iarnă.
.
Îngheață seva-n arbori, frunza moare,
Dar vom păstra aroma rozei în faianță -
Pot sufletele florilor să zboare,
Chiar sub un soare rece, ca de gheață.
.
Esența trandafirului e vie,
Căci frumusețea florii ne îmbie!
.
.
Sonnet 5 by William Shakespeare
.
Those hours that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell
Will play the tyrants to the very same,
And that unfair which fairly doth excel;
For never-resting time leads summer on
To hideous winter and confounds him there,
Sap checked with frost and lusty leaves quite gone,
Beauty o'ersnowed and bareness every where:
Then were not summer's distillation left
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty's effect with beauty were bereft,
Nor it nor no remembrance what it was.
But flowers distilled, though they with winter meet,
Leese but their show; their substance still lives sweet.

Адела Василой   12.06.2023 04:07   •   Заявить о нарушении