Povestea pietrei

Povestea pietrei.

Nici nu mi;c; ;i tot tace,
La tot prive;te c; o Lun;,
Trecatorii nu-i d; pace,
Se ;mpiedic; ;ntruna.

Nu se mi;c; c; nu poate,
;i tot vrea s; strige una:
-Mai opri;iv; oleac;,
C; v; duce;i to;i de-a dura!

;i cum a putut o piatr;,
C; sa tac; at;ta timp?
O poveste tot apare,
Ghemuit; de p;m;nt.

Parc; ;in acuma minte,
S; v; spun eu cum a fost,
Cum un om ,ca un p;rinte,
A f;cut de mine rost.

M-a luat de sub o st;nc;,
Dar ;i eu f;r; habar,
N-am ;tiut s; fiu eu l;ng;,
S;-i p;zesc al lui hotar.

M;sur;nd p;m;nt cu pasul,
;i cu plugul cel ghimpos,
Despic; p;m;ntul pa;nic,
S; creasc; gr;ul mai frumos.

Sute ani tot cre;tea gr;ul,
Din str;mo;i, str;mo;i, nepo;i,
;i o fost destul; p;ine,
P;n; n-au venit ;i ho;i.

Au c;lcat al nostru spic,
;i tot m-o ;ntors de-a dura,
M-am mutat cite un pic,
;i am prins atuncea ur;.

Eu acuma stau ;n drum,
;i ;mpiedic nu doar ho;ii,
Dar plec;nd din Plaiul meu,
A; vrea s; mai opresc nepo;ii.

Nici nu mi;c; ;i tot tace,
La tot prive;te c; o Lun;,
Trecatorii nu-i d; pace,
Se ;mpiedic; ;ntruna...