Sunt singur pe lume si nu am scapare, corabia s-a inecat,
stau singur pe barca, in mijlocul marii, iar fundul la ea este spart.
Se umpla cu apa incetul cu-ncetul si nu am cu ce sa o scot,
ma-ntreb cu tristete cum pot s-o salvez, dar stiu ca nimic n-o sa pot.
In jur totu-i bezna, e intuneric si totu-i atit de pustiu,
ma lupt cu tristetea, cu umbrele negre, e bine ca sunt inca viu,
dar uite ca barca incet se scufunda si nu am pe ce sa mai stau, -
sunt ud, apa-i rece si mintile mi-au inghetat ...nimic nu mai vreau.
Iar orice suflare-i durere cumplita, de parca s-ar rupe ceva,
privirea se lasa incet adormita si viata se scurge din ea.
Iar apa incet imi patrunde pe gura, nici nu mai incerc s-o opresc,
ma las cucerit, de tacere, de umbre, de moarte…si incep sa zimbesc.
(Singur pe mare Sandic Constantin)
Singur pe mare
© Copyright: Константин Сандик, 2014
Свидетельство о публикации №114100807812
Свидетельство о публикации №114100807812
Рецензии