Balada ostasului

Trecut-a marea batalie.
In urma fumega cimpiia.
Si trupuri - oameni fara numar
Zac pe pamintul inca umed.

Raniti si morti, toti laolalta
Zac pe cimpia-nsingerata.
Unii mai striga, altii se-ncrunta,
Pe unii moartea ii saruta.

Un tinar fara de picioare
Zace si el pe cimpul mare.
Asteapta, bietul, un salvator
Sa-l scoata din acest cuptor.

El striga, cheama ajutor! -
In jur doar morti si cei ce mor.
Iar singele din vine-i curge.
El simte - moartea il strapunge.

N-a dovedit el sa traiasca,
Nici pe deplin ca sa iubeasca,
Viata era atit de senina,
Dar iata, s-apropie moartea haina.

Un geamat s-a rupt plin de durere
Din pieptul slabit, fara putere
Si ultimul strigat si parere de rau
Le-a ridicat spre Dumnezeu.:

- Eu cred, va fi iarasi pace,
Vor inflori din nou copacii,
Si iaras va fi cerul senin,
Si lumea se va bucura din plin.

Vor alerga din nou copiii
Si va fi multa bucurie!
Va creste mare fiul meu,
El nu va sti ce-i chinul greu...

Si nu degeaba viata mi-am dat,
Sunt sigur, ca s-a meritat,
Ca toti acei, ce vor fi dupa mine
Sa traiasca in pace si mult mai bine!

...In cerul inalt a aparut o ciocirlie.
Tinarul a zimbit si a inchis ochii pe vecie.
Inima lui a incetat sa mai bata...
O, lupta haina, fii blestemata !!!