Papagalul

Era  odata un papagal,
Zbura cu altii fericit,
El ciugulea flori de migdal
Si era foate-ndragostit .

Se bucura nespus de viata
Alaturi de a sa consoarta,
Vai, nu stia el ce-l asteapta
Si ce "surprize'  ii pregatise soarta.

Dar iata, ca intr-o zi, sarmanul,
L-au prins in laturi si l-au dus
In alta tara, trecind oceanul,
Departe de tot spre apus.

La pret de aur l-au vindut
Si-n alte mini acu l-au dat.
Sarmanul, singur se vazu
Strain si foate indurerat.

L-au pus intr-o cusca frumoasa
Cu gratiile aurite,
Ca niciodata din ea sa nu iasa,
Ci sa stee acolo cuminte.

Ba inca sa zica-l puneau
Cuvinte, ce lor le placea,
Macar, ca el nu le-ntelegea,
Dar facea tot, ce de la el se cerea.

Era oprit de acele gratii
Care la oameni li se pareau frumoase,
Tinjea foarte mult dupa libertate,
Dorea in patria sa la el acasa.

Dar era nevoit  acolo sa stea,
Sa implineasca capricii la oameni,
Fiindca, sa iasa el nu putea,
Asa ca-i distra toata ziua, sarmanul.

O, inca odata de s-ar vedea
In tara lui la libertate!
In lat niciodata n-ar mai cadea,
Ba si la altii le-ar spune de cele intimplate.

...in cusca de aur a imbatrinit,
Visind la viata cu prietna-i draga,
Si tot in acea cusca a si murit,
Cu gindul la patrie, dar fara s-o vada...