Indelunga tacere

Aceasta s-a intimplat odata
Pe o cimpie mare, lata
S-a adunat o mare gloata
Si asteptau toti judecata.

Si Domnul trebuia sa vina
Sentinta lor sa le o spuna,
Caci n-au crezut in Dumnezu,
L-au rastignit pe Fiul Sau.

De la o vreme au inceput
Sa murmure pe  intrecut
Si iata, ca se-ndreptatea
Deci, fiecare cum putea.

Un negru in fata a iesit
Si iata ce a povestit.:
- Eu cu familia traiam,
La nimeni rau eu nu faceam,

Munceam din zori de zi cu sirg
Pinica ca sa mi-o cistig.
Dar intr-o noapte au venit
Calaiii si m-au schingiuit.

Doar pentru culoarea pielii,
Ca nu eram ca ei, calaiii.
M-au chinuit  pina la moarte
Si au plecat ei mai departe.

De ce atuncea  Dumnezeu
Nu a privit la chinul meu?
El sta in cer si-i este bine,
Caci El n-a suferit ca mine!

- Asa e, - zise s-un evreu,
Caci mult am suferit si eu,
Doar pentru c-asa m-am nascut,
Dar nici o crima n-am facut!

In cuptorul cu gaze am ars de viu,
Eu cu sotia mea si al meu fiu.
Ce stie Domnul de chinurile mele,
Cind El locueste fericit printre stele ?!

O tinerica s-a ridicat
S-a zis :  - pe mine m-au violat
Si m-au ucis apoi barbar,
De ce tacea atunci Domnul dar?!

Un altul a iesit dintr-o parte
S-a zis.: - Da, ai dreptate!
Si eu de foame am murit.
De ce dar  Domnul n-a privit?

Nu duce lipsuri El in ceruri,
Si nici nu sufera durere,
De nedreptati nu are parte,
Caci toti de cinste acolo-i poarta!

Pe noi El nu ne intelege,
Caci Lui i-i bine, se-ntelege,
Dar noi aici am suferit
S-atit de mult ne-am chinuit!

Cum poate   El, cum spun,
Ca sa ne judece acum,
Care durerea n-a gustat,
Nici chin, nici moarte n-a-ndurat?!

Si toata gloata ceea mare
S-a razvratit cu indignare,
Hulind pe Domnujl  si mai mult,
Pe Acela , fara de-nceput...

Dar cerul intreg s-a luminat de-odata
Si pe el - Domnul Isus s-arata!
In palmele Sale - semne de cuie.
El a-nceput la toti sa  le spuna :

- Si eu am fost pe acest pamint,
Macar, ca Eu sint Domnul Sfint!
Ca si voi, am suferit frig si foame
Si toate acetea cunosc ce inseamna!

Ba inca, si mai mult decit voi,
Care va plingeti atit de nevoi,
Din cer de sus am coborit pe pamint,
Fiindca atit de mult pe toti v-am iubit,

Eu moartea pe cruce am acceptat,
Pacatle lumii intregi le-am purtat,
V-a ramas, ca la Mine doar sa veniti
Si-n singele  Meu Sfint sa va curatiti.

Dar n-ati dorit, ca sa fiti ai Mei,
Avut-ati cu totii alti dumnezei,
Eu doar un cuvint de la voi asteptam,
S-atunci pe toti, pe toti va ertam!

Dar n-ati crezut, n-ati vrut sa credeti,
Ca Dumnezeu are putere,
Cind m-ati vazut sus pe cruce frint,
Voi si mai mult m-ati batjocorit.

Eu nu va judec, penru ce ati facut,
Ci pentru aceea, ca n-ati crezut,
Precum, ca Eu sint Dumnezeu.
Sa stiti - deacu inainte veti arde mereu!

Atunci s-a lasat o adinca tacere,
Nimeni  nu mai avea nici o putere,
Si orice genunchi atunci se pleca,
Caci nimeni nimic ce sa spuna n-avea.

Fiindca, toti auzise de Domnul Hristos,
Dar ca sa creada le parea fara rost.
Si iata, acum, cind era judecata,
Ei toti ca unul si-au luat drept rasplata...