Papagalul

Un papagal statea inchis in colivie.
Stapinul zilnic il hranea,
Caci il iubea cu o iubire vie
S-atat de minunat de el se ingrijea!

Dar papagalul dorea la libertate
Si iata, ca odata  s-a scapat  afara
Si a zburat departe, prea departe,
A tot zburat el toata ziua pina-n seara.

Si savura placerea libertatii:
- ce bine-i in sfirsit sa zbor cit vreau,
Sa nu mai fiu inchis in colivie,
In gratiile ei sa nu mai stau!

Dar iata, ca i se facuse foame
Si altceva el nu putea minca,
Decit mincarea, cea primita de la oameni.
Afara prinse a se-nopta...

Si prinse a plinge: Vreau la stapin,
Mi-i foame si mi-i tare frica!
Aicea totul mi-i strain,
Vreau in cuscuta mea cea mica!

Si de odata auzi in depertare
Un glas duios, ce il striga pe nume.
E glasul dulce, e stapinul! O, salvare!
El m-a gasit, ma chiama - ce minune!

Si se-ndrepta indata intr-acolo
De unde vocea il chema duioasa.
Cu cita bucurie l-a intimpinat stapinul
Si l-a adus dinnou la el acasa.

De cite ori si noi, ca papagalul,
Fugim de sub a Domnului autoritate
Si ni se pare - asta-i raiul!
Traiesc cum vreau! Am libertate!

Dar fara Domnul noi pierim!
Numai la El e adevarata libertate
Si numai cind la El venim,
Atunci primim ertarea de pacate!