Inger si demon

 
De-o parte - demon, de alta - inger,
Iar eu in mijloc ma aflam.
Spre iad intiiul ma impinge,
Iar ingerul ma tot oprea.

Si iata demonu-mi sopteste
Imbietor si magulit:
- mai ia putin te mai chiteste,
Caci inca n-ai imbatrinit

Si vei avea succese-n lume
Intre femei si-ntre barbati,
Aveave-i slava, cinste, nume -
Mai bune chiar, decit ceilalti!

Si vei trai in desfatare,
Usor si vesel, mai cu zel,
Iar viata iti va fi usoara,
Ca pasarea, ce zboiara-n cer!

Dar iata ingeru-mi vorbi
Si vocea-i rasuna-n eter:
-Cu sila nu te pot opri,
Insa o sansa iti ofer,

S-o vesnicie vei trai,
Vei mosteni intreg pamintul
Pe Domnul tu de-l vei primi
In viata, inima si-n gindu-ti.

Eu, omul pamintesc stateam
Intre aceste mari puteri,
Dar tot de mine depindea,
Pe care sa urmez carari.

Cat n-ar fi demonul de tare,
Cit n-ar fi ingerul de bun,
Dar numai omul e in stare,
Ca sa-si croiasca al sau drum.

Insa la urma il asteapta
Rasplata pentru fapta sa:
Viata pentru calea dreapta
Si moartea pentru calea rea.

Acu, cit mai e vreme - alege
De ale cui s-asculti tu sfaturi,
Si cum prin viata tu vei merge -
Asa-ti vor rasplati -n inalturi!


Рецензии